Ulcerul diabetic la picior apare la 1,9% dintre adultii cu diabet zaharat anual , rezultand amputatie in 15% -20% din cazuri, in termen de 5 ani. Costurile medicale directe pentru tratamentul ulcerului diabetic reprezinta cea mai mare parte a cheltuielilor anuale estimate pentru cheltuielile anuale de 4,6- $ 13,7 miliarde, pentru neuropatia diabetica periferica .
Chiar si imbunatatirile modeste in prevenirea si tratamentul ulcerelor piciorului diabetic, au potentialul de a avea un impact semnificativ asupra acestor costuri, in mare parte datorita evitarii amputarii majore. Cele mai multe informatii despre oxigen hiperbaric, pot fi gasite pe UtilariSaloane.ro.
Fiziologia care are ca rezultat ulcerarea in piciorul diabetic a fost revizuita pe larg. Pierderea nervilor nociceptivi si autonomi duce la o suprafata uscata, hiperkeratotica, care este supusa craparii mecanice, infectiei si distrugerii tesuturilor. Ischemia locala, varsta si repetarea tesuturilor au ca rezultat rani cronice, nealimentare, care raman un portal de intrare pentru infectia cu tesut profund.
Astfel de infectii sunt o cauza comuna a admiterii in spitale a pacientilor diabetici si sunt cel mai frecvent motiv pentru consultarea bolilor infectioase la aceasta populatie. Dovezile bazate pe orientari pentru tratamentul piciorului diabetic infectat au subliniat terapiile conventionale mecanice si antimicrobiene.
Utilizarea terapiilor adjuvante disponibile pentru tratament, prin factorul de stimulare a coloniilor de granulocite la ulcerele infectate activ si utilizarea terapiei oxigenului hiperbaric in ulcere refractare, au fost considerate a fi sustinute in aceste ghiduri.
Ambele au fost citate ca avand dovezi moderate (Societatea de Boli Infectioase din America-US Serviciul de Sanatate Publica de gradul B-I) pentru a sustine utilizarea lor in ranile care nu raspund la interventii chirurgicale si la terapia conventionala . Acest raport va examina pe scurt dovezile care sustin utilizarea terapiei de oxigen hiperbaric adjuvant in ranile cu diabet zaharat inferior selectate, care nu sunt tratate.
Tratamentul standard al ulcerului piciorului diabetic Grila general acceptata pentru ulcerele piciorului diabetic include: suport nutritional optimizat si control glicemic; descarcarea de pe locul accidentului; debridarea tesutului neviabil; asigurarea unui mediu curat, umed pentru sustinerea tesutului de granulatie in nastere si a epitelizarii; corectarea insuficientei vasculare remediate si tratamentul pentru a rezolva infectia.
Din aceste metode utilizate in mod obisnuit, studiile clinice au demonstrat eficacitate clara doar pentru descarcare. In cazul ranilor fara o infectie evidenta sau osteomielita subiacente, utilizarea antimicrobiana nu s-a dovedit a fi de valoare.
In ciuda studiilor privind concentratia bacteriana in rani de arsuri care arata inhibarea vindecarii si riscul de infectie sistemica atunci cand concentratiile bacteriene depasesc 105 pe gram de tesut, singurul studiu placebo-controlat al antibioticelor in tratamentul ulcerului piciorului diabetic a demonstrat anumite capabilitati de vindecare la subiectii tratati. Desi controlul asupra infectiilor cu tesut moale si osos poate fi necesar pentru a permite vindecarea ulcerului piciorului diabetic, terapia antimicrobiana si ingrijirea standard a plagilor sunt adesea insuficiente pentru a se vindeca.
Majoritatea ranilor “nevindecabile” se vor vindeca prin aplicarea riguroasa a metodelor acceptate in mod obisnuit. Numai dupa esecul ingrijirii conventionale metoda adecvata poate fi reprezentata de terapiile adjuvante, cum ar fi acoperirea biologica proiectata, factorii de crestere locala si terapia cu oxigen hiperbaric.
